Totul despre reabilitarea termica a blocurilor din Sectorul 4

reabilitarea termica

Reabilitarea termica blocurilor din sectorul nostru este, probabil, pe langa lucrarile fara de sfarsit de la pasajul Piata Sudului, cea mai importanta problema. Cum multi cititori ne-au trimis intrebari legate de subiect am incercat sa aflam cateva informatii noi despre cum merge reabilitarea si, mai ales, cand ar putea fi anvelopate blocurile mai vechi sau chiar imobilele de tip vila.

In primul rand, trebuie spus ca se pare ca lucrarile stagneaza, iar asta poate vedea oricine s-a pomenit cu schelele pe bloc si cu aparatele de aer conditionat date jos. Motivul intreruperii lucrarilor (nu se intampla in toate cazurile, dar se intampla in mod cert) ar fi ca pe perioadele de canicula materialele folosite la anvelopare nu ar da randament, iar de aici ar rezulta lucrari de calitate proasta. O alta explicatie este ca muncitorii firmelor care se ocupa de reabilitare nu pot lucra pe canicula, ceea ce, omeneste vorbind, este corect. Din pacate, cei care au de suferit sunt locuitorii din anumite blocuri care sunt in proces de anvelopare.

Primarul Sectorului 4, Daniel Baluta, explica in urma cu aproape doua saptamani, pe blogul personal ca “programul de reabilitare termica nu este stopat, ci doar decalat pentru scurte perioade din timpul vacantei de vara. Lucrarile vor demara imediat ce temperaturile vor mai scadea, caz in care si calitatea executiei va fi net superioara”. De asemenea, susținea Daniel Baluta, decizia de intrerupere temporara a lucrarilor are la baza chiar solicitari din partea locuitorilor din Sector: “in unele cazuri in care schelele urmau a fi montate zilele acestea, lucrarile inca nu au inceput, insa acest lucru se datoreaza multitudinii de solicitari pe care cetatenii din imobilele aflate in reabilitare le-au facut”.

Reabilitarea in ordinea “primul venit, primul servit” nemultumeste oamenii

Derularea programului de reabilitare termica din Sectorul 4 se desfasoara dupa regula “primul venit, primul servit”, mai exact, in ordinea depunerii dosarelor de reabilitare de catre asociatiile de locatari. Se pare insa ca foarte multi oameni sunt nemultumiti de aceasta regula. Dar ce este de facut? Probabil ca nimic, in conditiile in care decizia respectiva a fost luata de catre fostul Consiliu Local al Sectorului 4 (Hotararea Nr. 38 / 27.03.2014).

Singura sansa pentru cei care nu au depus dosarele de reabilitare pana acum sau le-au depus mai tarziu, ar fi ca acelasi Consiliu Local sa ia in discutie intr-o sedinta viitoare o reanalizare a deciziei si, eventual, modificarea acestei Hotarari. Greu de crezut ca se va intampla asa ceva, pentru ca asta ar insemna ca tot programul sa fie dat peste cap. Potrivit informatiilor disponibile pe blogul lui Daniel Baluta, “in acest an vor fi reabilitate 155 de blocuri, inscrise in program in intervalul iunie 2008 si iunie 2009”. Ce se intampla cu celalte blocuri pentru care s-au depus dosare mai tarziu? Urmeaza si ele, in anii viitori.

Reabilitarea altor imobile decat “blocurile de locuinte” mai astepta. Ca sa nu spunem ca nu o sa se intample

Imobilele fara statut de “bloc de locuinte”, respectiv vilele mai vechi din Sectorul 4, nu vor intra in programul de reabilitare! Cel putin, nu in “Programul multianual de reabilitare a blocurilor de locuinte din Sectorul 4 Bucuresti in perioada 2014 – 2020”, prin care se asigura finantarea reabilitarii termice strict pentru blocurile de locuinte. Cu alte cuvinte, vestile nu sunt prea bune pentru cei care locuiesc in vile.

9 Comments

  1. Titu Preda

    July 20, 2016 at 5:54 pm

    Se merge foarte greu cu reabilitatea blocurilor ,nu se lucreaza cu raspundere.
    Trebuie dat un termen bine verif. si monitorizat ,resp.term.de predare!
    Daca nu e respecta treb. penalizari cine executa!

  2. Iosipcov Mariana

    July 20, 2016 at 5:59 pm

    Blocurile din Bd. Alexandru Obregia nu sant reabilitate. Multe au balcoanele gata sa cada. Blocurile sant chiar an Bd. De exemplu blocul nr.30A

  3. mihai

    July 21, 2016 at 11:24 am

    In scurt timp vremea se va mai raci putin, sunt tare curios cum vor avansa lucrarile atunci, ca sunt sigur ca temperaturile ridicate nu au fost singurul motiv pentru sistarea temporara a lucrarilor de reabilitare.

  4. Livio

    July 23, 2016 at 7:07 am

    Vrajeala, sa vedeti cum lucreaza in militari residence pe canicula la anvelopat si ridicat blocuri, scuze sa se acuze!

  5. Iosipcov Mariana

    July 24, 2016 at 5:50 pm

    Nu cred ca am sa vad vreodata blocul meu reabilitat!

  6. bogdan Mariuca

    July 25, 2016 at 5:06 am

    Nu inteleg logica : in 2017 se anvelopeaza o scara, iar dupa 2 ani celelalte scari!? Bloc 33 mirea mioara luiza 2. Exista logica?!

  7. Georgeta

    July 28, 2016 at 7:09 am

    Si ce cer cetatenii?! cei care au depus dosare din 2008, care erau cu gratuitate, apoi fara…. cum au vrut decidentii…..sa mai astepte inca vreo 8 ani si sa inceapa lucrari la cei care depun aum dosare?!
    Oricum, nu s-a respectat ordinea in care au fost depuse dosarele.. Iar primarul Baluta, in campania electorala, in ce priveste costurile imense ale anveloparilor,’linistea’ oamneii, spunandu-le: stati linistiti, ca nu platiti dumneavoastra 1000 euro in 10 ani, platesc cei care au salarii peste 1700 lei. I-a linistit atunci, ca erau niste pensionari cu 850 lei/luna pensie. Dar tot nu-i corect. Intr-un bloc cu 40 apartamente, sa plateasca doar 1-2 apartamente iar restul… de la primarie, ca avem buget.
    NU-I CORECT!
    Nici ritmul in care se lucreaza, nici schimbarea ordinii, nici preturile imense, nici sa plateasca 1-2 apartamente dintr-un bloc, iar cei care se declara ‘fara venituri’, pe langa ajutoarele de incalzire nemeritate sa tot fie scutiti de plati.
    BUGETELE SE FAC DIN BANII NOSTRI! Suntem obligati, sa cotizam, daca muncim cinstit!
    O sa se dea socoteala intr-o zi pentru ce s-a facut cu banii si de ce nu au fost repartizati unde era cazul?! Prea multe ajutoare sociale si prea usor se dau, cu declaratie pe propria raspundere (!), sau ‘ancheta sociala’ unde mereu se constata ca ‘da, trebuie sa primeasca ajutor’… prea usor. Beneficiarii acestia, fac vreo munca pentru sector?!

  8. Florr

    August 5, 2016 at 12:07 pm

    Ca asociatie, ne intrebam de ce in alte sectoare sunt aproape 100% reabilitate blocurile si la noi, in sectorul 4, stagnam la dosarele de prin 2008 – 2009 de parca nu se misca nimic decat acele lucrari “care sa ia ochii”, de exemplu, s-au repetat punerea bordurilor pe Calea Serban Voda si a stalpilor din plastic care protejeaza, se zice, trotuarele de cei care obisnuiesc sa isi parcheze masinile pe trotuare.S-au bagat bani grei in Parcul Tineretului si de prea mare atentie ce i s-a dat, nu s-a sesizat nimeni atunci cand cadeau copacii pusi la pamant in vederea construciilor ilegale…. Domnule Primar, nu doriti sa accelerati putin reabilitarea? Noi avem blocul placat cu placi de dimensiunea unui perete al unei camere de bloc. Acestea au inceput sa cada. Am sesizat inca din 2010, nu am fost bagati in seama desi am venit la audiantele lunare 3 luni consecutiv. Din toate problemele ridicate in fata unei comisii de 7 – 8 primari si primarusi de sector 4, nu s-a facut nimic, doar promisiuni. Ce ziceti? Avem trotuarul foarte circulat, este vorba de Serban Voda 272, bl. 14 – 15. Chiar nu intereseaza pe nimeni? Ni s-a propus sa rezolvam noi ca asa zice legea dar s-a gandit cineva cat costa o deplacare de bloc? Cu pensii de 500 – 800 ce sa facem mai intai?
    Veniti fratilor pe teren si vedeti c e este de facut si FACETI, nu ne mai promiteti si apoi dispareti.
    Sa va tina Dumnezeu puterea de a fi activi cum ati promis in alegeri !

  9. Nicky Barreneche

    August 26, 2016 at 11:07 am

    In ultimii ani se poate observa o crestere a interesului fata de subiectul izolarii locuintelor, atat din partea autoritatilor cat si din partea persoanelor fizice. Acest interes crescut se datoreaza in primul rand responsabilizarii opiniei publice in ceea ce priveste protejarea mediului inconjurator. Cand vorbim de reabilitare termica, in majoritatea cazurilor se foloseste polistirenul. De ce totusi nu se folosesc si celelalte materiale atat de frecvent? Primul motiv este obisnuinta constructorilor de a folosi polistirenul iar al doilea motiv si poate cel mai important este lipsa de informatii privind avantajele si dezavantajele acestor materiale.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

twenty − ten =