Conform noului plan de măsuri suplimentare, aprobat săptămâna trecută, în Comisia Tehnică de Circulație din cadrul Primăriei Municipiului București, la cele două intrări în pasajul rutier vor fi montate noi porți de presemnalizare a înălțimii maxime admise, ce vor fi corelate cu senzori electronici de măsurare a înălțimii, camere video și cu panouri informative de tip LED. Acestea, împreună cu porțile de gabarit cu semafor și cu noua semnalistică la sol (înființare de noi scuaruri și de benzi de circulație cu sisteme rezonatoare), vor crește exponențial gradul de siguranță în exploatarea acestui obiectiv de infrastructură rutieră și vor limita posibilitatea producerii unor incidente similare cu cele produse deja de la redeschiderea circulației în pasaj și până în prezent.
Concret, în ceea ce privește sistemele ce vor fi implementate la intrarea în Pasajul Unirii de pe bulevardul Dimitrie Cantemir, prima poartă de presemnalizare va fi montată chiar în apropierea intersecției cu bulevardul Mărășești, adică la aproximativ 160 de metri în fața porții de gabarit. Această construcție va fi reprezentată de un cadru metalic de forma literei L întoarsă, va purta semne de limitare a înălțimii maxime admise, precum și lanțuri atârnate până la 3,5 metri deasupra carosabilului, cu rol de avertizare sonoră de depășire a gabaritului.
Ca noutate, aceasta va avea în componență camere video și senzori electronici de înregistrare a depășirii de gabarit. În cazul depășirii limitei de înălțime, senzorii vor transmite informația către cea de-a doua poartă de presemnalizare, ce va fi montată la aproximativ 130 de metri înaintea porții de gabarit. Poarta va purta, pe lângă semnele de limitare a înălțimii, panouri electrice de informare, pe care va fi afișat numărul de înmatriculare al vehiculului cu înălțimea mai mare de 3,5 metri, precum și traseul de urmat pentru a ieși de pe benzile de intrare în pasaj.
După primele două porți mai sus-menționate, va fi montată încă una, cu același rol de atenționare în privința limitării de înălțime, dotată cu lanțuri, camere video și senzori, care vor transmite informații referitoare la depășirea înălțimii maxime admise către noua poartă de gabarit, montată înainte de intrarea în tunelul rutier.
Noua poartă de gabarit va fi construită din metal, cu rolul fundamental de a opri orice vehicul cu o înălțime mai are de 3,5 metri. Aceasta va avea, pe lângă indicatoarele clasice cu inscripția limitei de înălțime, panouri de afișaj electronic și semafoare inteligente, care, în baza informațiilor transmise de senzorii porților de presemnalizare, vor afișa culoarea roșie timp de 10 secunde, la detectarea unei depășiri de gabarit. În acest interval, șoferul vehiculului agabaritic va fi avertizat vizual prin intermediul panourilor de tip led să nu-și continue călătoria și să utilizeze banda dedicată ieșirii din zona aferentă intrării în pasaj. Dacă șoferul nu se conformează, vehiculul se va opri propriu zis în poarta de gabarit!
Primăria precizează faptul că din punct de vedere structural cele două porți de gabarit aprobate încă din luna septembrie a anului trecut vor rămâne la fel, acesta fiind standardul pentru acest tip de semnalizare rutieră.
Pe același sens de mers, în completarea sistemelor mai sus menționate, la sol vor fi amenajate noi scuaruri de separare a sensurilor de circulație, vor fi trasate benzi rezonatoare și vor fi înființate benzi de circulație speciale pentru scoaterea vehiculelor agabaritice din zona dedicată intrării în pasaj.
Cât privește sensul de intrare în Pasajul Unirii dinspre Piața Universității către bulevardul Dimitrie Cantemir, pe lângă poarta de gabarit vor fi montate două porți de presemnalizare a înălțimii maxime admise, similare celor deja descrise, ce vor avea în componență lanțuri, camere video, senzori de măsurare a înălțimii și panouri de informare de tip led.
Foarte important de precizat este faptul că sistemul electronic de panouri de avertizare și semafoare ce va fi montat în următoarele 60 de zile, va putea fi folosit și în cazul unor posibile situații de urgență apărute în interiorul pasajului (incendii, inundații, accidente etc).
De astăzi și până la sfârșitul săptămânii va ninge și în București. Dar s-ar putea doar să plouă. Iar dacă nu se hotărăște, o să avem ceva lapoviță. De...
A început vânatoarea șoferilor care nu plătesc parcarea în București!
News Alert! Circulație restricționată în Piața Unirii din cauza tasării sistemului rutier!
News Alert! 15 răniti într-un accident la intrarea în Pasajul Unirii! Update: o persoană a murit
201 blocuri de locuințe vor fi reabilitate termic anul acesta, cu fonduri europene nerambursabile, anunță pe Facebook primarul Sectorului 4, Daniel Băluță. ”Deși poate părea o simplă înșiruire de...
Poa’ să ningă, poa’ să plouă, primăria de sector spune că e pregătită să se ia în piept cu ”iadul alb” Aproximativ 150 de utilaje multifuncționale, dotate corespunzător atât...
Primăria Sectorului 4 anunță că bugetul Sectorului 4 pe anul 2023 este unul record, de 3,4 miliarde de lei, cel mai mare din ultimii 34 de ani. Față de...
Iata ce amenzi risca posesorii de animale din Sectorul 4 daca nu respecta legea
Primarul Sectorului 4 explica de ce s-a recurs la cresterea taxei de salubritate
Vești bune de la PMB: încep tratamentele de deratizare, dezinsecție și dezinfecție
201 blocuri de locuințe vor fi reabilitate termic anul acesta în sectorul 4!
Utilizam module cookie pentru a va oferi cea mai buna experienta pe site-ul nostru. Pentru a afla mai multe despre modulele cookie pe care le folosim sau cum sa le dezactivati accesati butonul SETARI
Sectorul4live.ro utilizeaza cookie-uri pentru a va oferi o experienta de utilizare cat mai buna. Informatiile cookie sunt stocate in browserul dumneavoastra si au functii precum recunoasterea dumneavoastra atunci cand va intoarceti pe site-ul nostru si ne ajuta sa inteleagem care sunt sectiunile din website pe care le considerati cele mai interesante si mai utile.
Puteti ajusta toate setarile cookie-urilor folosind optiunile din stanga acestui mesaj.
Aflati mai multe despre Politica noastra de confidentialitate si Politica privind fisierele de tip cookie.
Fisierele cookie strict necesare trebuie sa fie activate permanent, astfel incat sa putem salva preferintele pentru setarile acestora.
Dezactivarea acestui modul cookie, va impiedica salvarea preferintelor. Aceasta inseamna ca de fiecare data cand vizitați sectorul4live.ro, va trebui sa activati sau sa dezactivati cookie-urile din nou.
Mai multe informatii despre Politica privind fisiere de tip cookie.