Care este stadiul lucrărilor de înlocuire a conductelor de termoficare de pe Șoseaua Olteniței și cât vor dura?

termoficare

Primarul General al Capitalei, Nicușor Dan, a fost, ieri, în inspecție la lucrările de schimbare a conductelor de termoficare de pe Șoseaua Olteniței – Magistrala Progresu Berceni și făcut și câteva declarații (de) pe marginea șantierului. Astfel, am aflat de la edil că din cei 8 kilometri de conductă s-au scos 700 de metri și s-au montat 100 de metri. Nu săriți în sus că s-a făcut prea puțin, pentru că lucrările au început în urmă cu doar o lună, iar termenul de finalizare este de un an, după cum spune tot primarul.

”Important este că în momentul de faţă pe acest segment pe care se lucrează nu sunt întreruperi de furnizare de apă caldă, adică locuitorii zonei nu sunt privați de apă caldă pe durata șantierului.” – Nicușor Dan.

Șantierul de pe Șoseaua Olteniței face parte din proiectul de investiții ”Reabilitarea sistemului de termoficare al Municipiului București” prin care se înlocuiesc 63,2 km de rețea. Proiectul a fost împărțit în 7 obiective, iar șantierul de pe șoseaua Olteniței face parte din Obiectivul 5 – Magistrala Progresu Berceni, iar lucrările sunt executate de Asocierea Construcții Erbașu și Consix Construcții SRL.

Astfel, cele 5 loturi cuprinse în proiectul de reabilitare, modernizare și optimizare a sistemului de termoficare sunt următoarele:

– Lot 1 – Contract proiectare si executie pentru reabilitarea retelei primare de termoficare aferente Magistralei II SUD cu o lungime totala de traseu de 22,930 km si o valoare estimata de 264.814.231,73 lei fara TVA;

– Lot 2 – Contract proiectare si executie pentru reabilitarea retelei primare de termoficare aferente Magistralei II – III Grozavesti cu o lungime totala de traseu de 18,004 km si o valoare estimata de 168.320.939,51 lei fara TVA;

– Lot 3 – Contract proiectare si executie pentru reabilitarea retelei primare de termoficare aferente Magistralei V Grozavesti pe o lungime totala de traseu de 15,913 km si o valoare estimata de 228.141.161,42 lei fara TVA;

– Lot 4 – Contract proiectare si executie pentru reabilitarea retelei primare de termoficare aferente Magistralei Progresu – Berceni cu o lungime totala de traseu de 24,932 km si o valoare estimata de 275.311.960,11 lei fara TVA;

– Lot 5 – Contract proiectare si executie pentru reabilitarea retelei primare de termoficare aferente Magistralelor: II Sud, II-III Grozavesti, V Grozavesti, Progresu – Berceni, IIVest, I-II-III Vest cu o lungime totala de traseu de 24,190 km. si o valoare estimata de 234.604.210,30 lei fara TVA;

FOTO si SURSA

Leave a Reply

Your email address will not be published.

six + 19 =