Autorul accidentului de pe strada Luica a fost retinut de politisti

strada Luica

Soferul care a lovit o fetita in varsta de 10 ani pe o trecere de pietoni de pe strada Luica si a fugit ulterior de la locul faptei a fost retinut, azi-noapte, de catre politisti. Este vorba despre un barbat de 47 de ani, care conducea fara permis.

Politistii de la Brigada Rutiera anunta ca autorul accidentului rutier de joi, in urma caruia o fetita in varsta de 10 ani a fost ranita grav, in timp ce traversa pe  trecere de pietoni de pe strada Luica, a fost retinut in noaptea de vineri spre sambata (13 – 14 aprilie).

“Ieri (vineri – n.r.), in jurul pranzului, in urma unui complex de activitati investigative, autoturismul a fost depistat pe o strada din sectorul 2 (Piata Delfinului – n.r.). S-a efectuat cercetarea autovehiculului, timp in care alte echipe de politisti continuau verificarile in vederea depistarii persoanei care l-a condus. In acest mod a fost identificat barbatul de 47 de ani, care a fost condus la audieri si ulterior retinut”, potrivit Brigazii Rutiere.

Fetita de 10 ani lovita joi pe trecerea de pietoni de pe strada Luica este in afara pericolului, a fost externata din spital, insa va mai ramane o perioada imobilizata din cauza traumatismelor, avand o fractura de gamba si o contuzie toraco-abdominala.

Sursa: Brigada Rutiera Bucuresti

Leave a Reply

Your email address will not be published.

2 + 7 =