Potrivit unei hotarari a Consiliului Local al Sectorului 4, adoptata la inceputul lunii noiembrie, indiferent de forma de invatamant – primar, gimnazial sau liceal – elevii cu rezultate bune la invatatura vor fi premiati cu sume cuprinse intre 100 si 400 de lei pe luna.
Astfel, 1.762 de elevi cu rezultate deosebite vor primi burse de performanta si de merit, in valoare de cate 400 de lei/ luna, respectiv, 200 de lei/ luna.
De asemenea, vor fi platite 463 de burse de studiu, in valoare de 100 de lei/ luna fiecare, peste 2.400 de burse de ajutor social – pentru elevii care provin din familii modeste – in valoare de cate 100 de lei/ luna, dar si 79 de burse de ajutor social ocazional (acordate, potrivit legii, o singura data pe an), in valoare de cate 300 de lei.
Platile catre elevi au fost aprobate prin Hotărârea nr. 277 a Consiliului Local al Sectorului 4, adoptata in sedința extraordinara din 6 noiembrie, mai scriu cei de la DCNews.
“Speram ca, pana de Mos Nicolae, sa fie achitate toate bursele aprobate prin hotararea Consiliului Local. Vrem sa le reamintim parintilor, elevilor si cadrelor didactice ca dosarele pentru acordarea de burse trebuie reinnoite la inceputul semestrului II. De asemenea, trebuie sa precizez ca, tot din semestrul II al acestui an scolar, si elevii claselor a V-a si a IX-a vor putea beneficia de burse de merit sau de burse de studiu, in functie de mediile obtinute in primul semestru”, a declarat primarul sectorului 4.