Update! Protestul de la metrou, suspendat! Circulatia va fi reluata abia maine!

UPDATE Ora 18.30 – Protestul de la metrou, suspendat!

La aproximativ 14 ore de la inceperea protestului de la metrou, sindicalistii si autoritatile au ajuns la o intelegere. Protestul va fi suspendat temporar, iar negocierile vor continua zilele urmatoare. Circulatia insa va fi reluata abia maine!

UPDATE Ora 16:00 – Statul nu va da niciun pas in spate in fata mafiei, a declarat ministrul Transporturilor intr-o conferinta de presa, la ora 16:00

“Radoi s-a terminat ceea ce ai facut zeci de ani nu mai merge! Este inadmisibil ce se intampla. Pagubele pentru azi sunt de milioane de lei si le vor achita cei vinovati. Fiecare minut de intarziere inseamna cresterea riscului ca bucurestenii sa se infecteze in mijlocele de transport supraaglomerate. NU a fost nimeni concediat de la Metrou, este o minciuna penala. Niciun salariu nu a fost redus in acest moment. Altele sunt mizele acestei actiuni: mai exact controlul oneros al sindicatului asupra companiei, banii pe care firma sindicatului ii incaseaza pe spatiile comerciale din metrou”, a declarat Ministrul Transporturilor intr-o conferinta de presa la ora 16:00

UPDATE Ora 14.30 – Circulatia metrourilor este blocata in continuare (la peste 9 ore de la declansarea protestului)! Ministrul Transporturilor, Catalin Drula, spune ca a depus plangere penala la DNA impotriva celor responsabili si face apel la reprezentantii sindicalistilor sa accepte dialogul si sa renunte la greva ilegala.

UPDATE Ora 12:00 – Alin Stoica, Prefectul Capitalei: ”Protestatarii refuza dialogul. Nu vor sa discute decat cu conducerea Metrorex. Protestul nu respecta pasii legali, o treime din activitate trebuia asigurata!”

STIRE INITIALA:

Ion Radoi si ai lui sindicalisti de la metrou au decis “spontan” ca e cel mai bun moment sa puna de-o greva pentru ca Metrorex a hotarat, asa cum scriam ieri, sa desfiinteze spatiile comerciale din statii, trimitand somatii ca acest lucru sa se intample pana cel tarziu pe 2 aprilie. Asa ca lucratorii s-au asezat frumos pe sinele de la metrou, la propriu, inca de pe la doua dimineata si au ramas acolo pana (cel putin) la ora redactarii acestui text.

Bucurestenii care au vrut sa ajunga astazi la munca, in prima zi cand se aplica si noile restrictii de circulatie din cauza pandemiei (!), s-au pomenit ca nu pot folosi metroul.

Buimaci, oamenii au cautat mijloace de transport alternative, adica STB-ul sau taxi-uri la suprapret.

In jurul orei 8:00, STB anunta ca a marit la maximum posibil parcul de vehicule, chemand la lucru chiar si angajatii care nu lucrau astazi. Evident, STB-ul nu poate prelua fluxul masiv de calatori care circula de obicei cu metroul, asa ca autobuzele si tramvaiele au fost pline ochi la primele ore ale diminetii.

Nici cei care au incercat sa gaseasca un taxi sau Uber nu au fost prea norocosi. Basca, preturile pe Uber au crecut direct proportional cu nevoia de transport (asa cum se intampla de obicei in astfel de situatii).

Pe langa asta, cei care au aflat din timp de greva lucratorilor de la metrou si au zis ca vor ajunge la destinatie folosind propriile masini, au descoperit ca nu sunt singurii care gandesc asa. Urmarea? Trafic rutier de cosmar!

Intre timp, pe pagina de Facebook a “Unitatea-Sindicatul Liber Metrou”, apare mesajul proletar de lupta impotriva “nedreptatilor”, “Noi toti am ales să ne apărăm drepturile, pentru că nu putem menţine tăcerea în faţa nedreptăţii.”, si comentarii de “multumire”de la calatorii afectati de decizia sindicalistilor: “La puscarie, nesimtitilor!”:

Ce este cel mai interesant e ca sindicalistii refuza orice discutie cu ministrul de resort sau cu managementul  Metrorex!

Intre timp, ministrul Transporturilor anunta ca e hotarat sa nu cedeze santajului sindicalistilor de la metrou, considerand ca greva este ilegala. Comunica treaba asta pe Facebook, pe pagina sa personala, ca orice politician modern, lasandu-ne sa tragem singuri concluzia ca problema de la metrou nu se va rezolva prea curand:

“O acțiune ilegală dă peste cap viața unui întreg oraș

Când interese mafiote sunt amenințate, o mână de oameni se agită pentru păstrarea unor privilegii și sinecuri.

Faptul că sindicatul USLM blochează metroul bucureștean este o palmă dată întregii Românii.

Nu vorbim doar despre locuitorii Capitalei, care azi nu s-au putut deplasa cu trenurile Metrorex. Ci de toți contribuabilii care susțin prin subvenție de la bugetul național activitatea și, evident, salariile de la companie.

Oamenii onești care lucrează la metrou au venit în această dimineață să muncească în folosul călătorilor. Pentru ei am toată aprecierea.

Nu vă lăsați amăgiți: miza ocupării ilegale a unor șine de metrou nu o reprezintă binele angajaților.

Nu, miza o reprezintă afacerile oneroase cu închirierea de spații comerciale. E dincolo de orice bănuială având în vedere notificarea trimisă ieri pentru evacuarea spațiilor ocupate ilegal după expirarea contractului dintre Metrorex și firma sindicatului USLM în 2018.

O firmă, un sindicat vor neapărat să căpușeze Metrorex în liniște, în continuare.

Cu legea de partea noastră nu vom da înapoi.”

Am putea spera ca situatia va reveni la normal, daca nu astazi, macar zilele urmatoare, dar, sincer, sunt slabe sanse ca acest lucru sa se intample.

Ce este de facut si ce pot face mai ales autoritatile in acesta situatie? Probabil ca singura rezolvare este ca managementul Metrorex sa renunte (pentru a cata oare, insa!?) la decizia de a desfiinta spatiile comerciale de la metrou. Asa s-a intamplat de nenumarate ori atunci cand Ion Radoi, fost deputat PSD, a decis sa puna bocancul pe capul autoritatilor si sa-si impuna punctul de vedere, indiferent de impactul comportamentului sau despotic asupra calatorior nevinovati.

Sindicatul de la Metrou a devenit, de prea mult timp, stat-in stat, iar acum pare tardiv sa se mai schimbe ceva. Pe scurt, sindicalistii de la metrou vor decide ce se intampla in continuare, nu autoritatile! Ironic, insa, de fiecare data cand au amenintat cu greva sau au blocat activitatea in transportul subteran, aceiasi sindicalisti au facut apel la solidaritate tocmai catre populatia afectata de deciziile maretului sindicat…

Dragi cititori, spuneti-ne in comentarii cata simpatie si empatie manifestati fata de sindicalistii de la metrou in acest moment?

Vom reveni cu detalii.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

fifteen + 18 =