Noi informatii legate de reabilitarea termica in Sectorul 4: 500 de blocuri sunt in procedura de expertizare si proiectare tehnica

reabilitare termica

Aproximativ 500 de blocuri de locuinte din Sectorul 4 al Municipiului Bucuresti se afla in procedura de expertizare si proiectare tehnica. Procedura, extrem de importanta in conditiile in care majoritatea imobilelor vizate au cel putin 30 de ani vechime, este neaparat necesara pentru ca dosarele de finantare sa poata fi eligibile in vederea accesarii fondurilor europene nerambursabile, potrivit unui comunicat de presa al Primariei Sectorului 4.

Ulterior expertizarii si proiectarii tehnice, dosarele tuturor celor 500 de imobile vor fi supuse aprobarii, in privinta indicatorilor tehnico-economici, consilierilor locali ai Sectorului 4, iar in functie de decizia acestora, actele vor fi trimise organismelor responsabile cu analiza si finantarea din bani europeni. La inceputul acestui an, Primarul Sectorului 4, Daniel Baluta, a semnat contractul de finantare pentru o prima transa in valoare de peste 14 milioane de euro, dintr-un total de 58.190.000 pe care Sectorul 4 ii va avea la dispozitie pentru sustinerea noului program privind reabilitarea termica ce ar urma sa fie incheiat pana in Iunie 2023.

Acesta va fi finantat atat din surse proprii, cat si din din surse alocate prin Programului Operational Regional 2014 – 2020.

Valoarea totala estimata a programului privind reabilitarea termica este de 105.760.000 Euro.

Programul va aduce beneficii atat prin reducerea consumurilor energetice pentru incalzirea apartamentelor, cat si prin reducerea costurilor de intretinere, se mai arata in comunicat.

CITESTE SI: Ce masuri pentru Bucuresti anunta Nicusor Dan la 3 saptamani de la preluarea mandatului de Primar!

2 Comments

  1. Enache Cristian

    November 2, 2022 at 7:43 pm

    Buna ziua!

    Ne puteti oferi vreo informatie despre stadiul reabilitarii termice a blocului 120 de pe strada Mariuca nr. 6?
    Am facut aceasta intrebare la solicitarea blocatarilor…

    Va multumim

  2. Zavalas

    January 19, 2023 at 9:18 pm

    Bună seara! Blocul nr 14 din Aleea Tomesti nr 11, figurează în lista de reabilitare (între cele 158 de poziții nu figureaza).
    Mulțumesc!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

8 − 5 =