Vom avea aeroport si port în Sudul Capitalei? Ce cuprinde noul PUG al Capitalei aflat în dezbatere publică?

Noul Plan Urbanistic General -PUG- al Municipiului București cuprinde câteva propuneri extrem de interesante, mai ales dacă ne referim la sudul Capitalei. Printre altele, în document apare un nou cartier în Sectorul 4. Dar asta nu este nimic, pe lângă propunerea de amenajare a unui aeroport și a unui … port, tot în zona de Sud. Pe lângă aceste doua idei noul PUG propune împărțirea Capitalei în 61 de cartiere.

Înainte de a vă grăbi cu concluziile, trebuie să știți că primarul general al Bucureștiului, Nicușor Dan, a anunțat că prima versiune a noului PUG (care se află acum în dezbatere publică) va fi gata abia la finalul acestui an, iar în 2024 va începe avizarea. Apoi, dacă lucrurile merg șnur, în 2025 vom avea noul PUG aprobat…

Noul PUG al Capitalei – 61 cartiere, port si aeroport

Noutățile cuprinse în noul PUG al Capitalei sunt destul de interesante. Dispar unele denumiri ale unor zone istorice din București, precum Armenească și Andronache (aceste zone urmând să fie incluse în cartiere Centrul Nou și Ion Creangă), dar apar cartiere noi. Iar unul dintre ele este „IMGB”, adică exact zona în care se afla fabrica comunistă. Foarte interesant este că noul PUG propune și construirea unui aeroport tot în sudul Capitalei. În document se mai vobește și despre un port – nu este prima dată când auzim de un astfel de proiect, ideea datând dinainte de 1989 – canalul Dunăre – București. Atât portul cât și aeroportul ar trebui să fie contruite undeva în apropierea comunei Clinceni, din ce ne-am putut da seama din ilustrația care însoțește documentul.

Ce mai cuprinde noul PUG? Zone de acces auto cu restricții multiple

Vor fi impuse și unele restricții pentru șoferi. Mai exact, vor fi create 20 de zone park&ride la marginea tuturor celor 6 sectoare, astfel încât șoferii să își poată lăsa mașinile la marginea orașului și să folosească mijloacele de transport în comun pentru deplasarea în oraș. Asta pentru că vom avea 3 zone de acces auto:

Zona 1 (centrul Capitalei): acces exclusiv rezidenți / parcare de scurtă durată / livrări

Zona 2 (zona mediană): acces rezidenți / turiști / navetiști / livrări

Zona 3 (marginal): acces rezidenți / turiști / navetiști / livrări – iar în acest caz va fi permis și tranzitul.

Sunt foarte curioși cum ar putea fi aplicat un astfel de model în viața reală a Capitalei…

Alte prevederi din noul PUG al Capitalei?

– Reglementarea construcțiilor în zonele de protecție a monumentelor istorice și arhitecturale.

– Creșterea numărului de locuințe sociale.

– Îmbunătățirea transportului public prin crearea unor benzi dedicate pentru autobuze și tramvaie.

– Îmbunătățirea calității aerului prin reducerea poluării.

Noul plan urbanistic va conține un regulament de construcții pentru cartiere rezidențiale, dar și lucrări publice, cum ar fi grădinițe, școli, parcuri, drumuri noi.

Ultimul plan urbanistic general a fost realizat în anul 2000. Acum, primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a pus în dezbatere publică proiectul noului plan urbanistic general, afirmând că este un „document-cheie al administrației locale, care dă și marile direcții de dezvoltare urbanistică”.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

13 − two =