Am fost sa numaram copacii USR-ului din zona unde vrea primaria sector 4 sa faca parcare in Tineretului. Reportaj printre buruieni

Tineretului

Recunosc ca am spus ca trebuie sa fac acest reportaj dupa ce Consiliul Local sector 4 a decis sa organizeze sedinta aia in aer liber. Stiti voi, sedinta de luna trecuta, chiar pe terenul dintre strada Secerei si Palatul Copiilor. A fost atat de mult show acolo, mai ales din partea USR, incat am zis ca trebuie sa merg sa vad cu ochii mei de ce s-a rasculat atat de tare spiritul ecologist al partidului care acum nu-l mai are presedinte pe Nicusor Dan. Apropo, la sedinta de care va ziceam, si despre care am scris chiar in ziua cu pricina, Nicusor Dan, deputat si presedinte USR pe atunci, si doar deputat acum, a fost prezent. A si vorbit la sedinta aia. Si pentru ca Nicusor Dan este mult mai predictibil decat economia romaneasca, stiam dinainte ce va spune: un NU hotarat parcarii planuite (si aprobata deja de prin decembrie in CLS4) pe terenul asta pe care daca nu-l vizitezi, si te uiti doar in gura celor de la USR, Eco Civica etc. mai ca-ti vine sa crezi ca in Tineretului o sa apara in curand o a doua Delta „made in” Sectorul 4, fix ca aia din Vacaresti… Si ca niste unii, baietii aia rai, vor sa o distruga, ca sa toarne niste betoane in care ar fi ingropate niste comisioane si niste spagi, si, ca in filme, personajul negativ (asta e orice alt partid in afara de USR si PNL) rade diabolic. Dar gata cu introducerea, ca se duce dracului ideea principala a reportajului meu. Sa le numaram copacii celor de la USR si sa vedem ce vor ei sa salveze, uniti, deisgur, impotriva furiei chupacabrei neiubioare de natura.

rep6

E miercuri, vreo 30 de grade, ideal sa vizitezi Sahara din Tineretului

Si mi-am luat caietelul, camera foto si-am pornit catre pomul pe cale de disparitie al USR. Nici nu ajung bine pe Secerei ca aud motoare de drujbe nervoase si poluante, ceva vorbe de muncitori care se sfatuie pesemne cum sa saboteze idealul ecologistilor din Romania si sa defriseze tot ce le iese in cale. Apoi ma apropii de locul cu harmalaia motorizata si, ce sa vezi …doi muncitori cu o coasa electrica se razboiesc, cum stiu ei mai bine, cu niste amarate de buruieni.

Buna ziua, ce faceti aici? Sunteti de la ADP Sector 4, ii intreb.

Buna ziua! Curatam locul de buruieni. De la ADP suntem. Noi doar facem ce ni s-a spus, imi zic oamenii, tematori probabil sa nu dezvaluie mai mult decat trebuie din operatiune.

Si taiati si copaci?

Pai nu vedeti ca nu. Ia uite, copacii astia (si imi arata cativa arbusti grosi cam cat incheietura mainii) raman aici, doar i-am aerisit de buruieni, am curatat in jurul lor.

Ma uit la cei doi muncitori cam nedumerit pentru ca, na, ma asteptam sa vad cu pun la pamant baobabi si seqoia din povestea celor de la USR. Dar nu, oamenii chiar taie buruienile dimprejurul copaceilor si cam tot ce are „tulpina cu un diametru mai mic de 5 centrimetri”.

Deci faceti curat pentru ca incep lucrarile la parcare?

Nu stim, probabil ca se face ceva aici. Noi facem doar ce ni s-a spus, imi mai zice unul dintre cei doi muncitori.

Le urez zi buna si spor la treaba si imi vad si eu de drum. In stanga terenului pe care primaria vrea sa construiasca parcarea este o incercare de „sosea” care duce nicaieri. Mergi vreo suta de metri si calea se infunda in noroi, gunoaie si buruieni cu gramada. Vreau sa trag cateva cadre cu „splendoarea” asta de zona, ca s-o vedeti si voi, dar trebuie sa fiu cu bagare de seama pentru ca altfel risc cateva chestii: pot sa cad in canalul fara capac din preajma, pot sa-mi rup picioarele prin gropile chele, pline de noroi uscat, sau pot sa fiu atacat de vreo rozatoare mutanta si infometata care ma poate lua prin suprindere daca iese din serparia asta care se asterne in fata mea.

rep2

rep1

Si poarta fara gard sprijinea o canapea

Gata, imi spun, sa parasesc locatia, c-am riscat destul. Deci pe partea asta a terenului (zona mai aproapiata de Palatul Copiilor), nu sunt copaci taiati. Cel putin, nu deocamdata. E drept, se vad vreo doi sau trei butuci mai grosi si uscati, culcati la pamant, alaturi de gramezi imense de buruieni la fel de uscate si ele. Sa fie astia copacii despre care ne vorbesc cei care apara verdeata? Posibil. Merg mai departe, iar de data asta urmez sfatul muncitorilor de la APD cu care am vorbit ceva mai devreme. Ma duc pe Secerei in sus, spre parc. Pe partea stanga a strazii sunt trase doua remorci de la ADP pline cu crengi uscate si resturi de buruieni taiate care asteapta, ca si cei cinci muncitori care se odihnesc acum la umbra unui copac (netaiat), sa vina tractorul care va transporta „marfa” de acolo. Si mai sus pe Secerei, spre parcul Tineretului, un muncitor stingher isi vede de treaba cu o coasa electrica. Tunde iarba si buruienile care se intind cam cat vezi cu ochii. Se opreste din cand in cand ca sa nu strice utilajul lovind gunoaiele aruncate de bunii nostri concetateni pe acolo: ba o masina de spalat de pe vremea bunicii, ba saci cu resturi de la constructii, dupa cate pot banui, cam de toate. Oricum, muncitorul e prea departe de strada ca sa intru in vorba cu el, plus ca ar trebui sa parcurg jungla de buruieni inca neatinsa pentru a ajunge acolo. Renunt pentru ca mi-am uitat macheta acasa. Chiar si asa, nu ma plictisesc. Atractiile turistice ale zonei abunda. De exemplu, o canapea sprijina o poarta din fier (sau invers, poarta sprijina canapeaua, inca nu m-am hotarat). V-as povesti cate ceva si despre gard, doar ca el nu mai exista sau a cedat sub greutatea altor gunoaie…

rep3

Cam asta este de spus despre cata grija a primit pana acum zona asta din partea autoritatior locale (sau primariei Generale, pentru ca terenul a apartinut pana de curand PMB). Cei de la USR si PNL militeaza pentru reamenajarea acestui teren si transformarea lui in zona verde pentru locuitori. Asta in conditiile in care la doi pasi se afla Parcul Tineretului (Oraselul Copiilor) de care va fi impresionat in mod extrem de placut oricine il viziteaza (serios, chiar merita o plimbare pe aici, mai ales daca nu ati mai fost de ceva timp). Primaria vrea parcarea despre care se stie deja si care ar urma sa deserveasca o parte din locutorii de pe Tineretului, cat si vizitatorii parcului Tineretului. Si mai este un amanunt deloc de trecut cu vederea. Proiectul prezentat de primarie recent include plantarea a cel putin 200 de copaci in acelasi loc, care acum este un teren viran in cel mai adevarat sens al cuvantului.

rep5

Plimbarea mea in cautarea pomului laudat de partizanii conservarii si amenajarii acestei zone se termina o data cu intrarea in Parcul Oraselul Copiilor, probabil unul dintre cele mai bine dotate si intretinute parcuri din Bucuresti. Dar nu voi vorbi despre parculet acum. O sa incerc sa trag o concluzie la plimbarea asta a mea prin ceea ce unii numesc zona verde care urmeaza sa fie distrusa de planurile diabolice ale primarului de sector si ale consilierilor care au pus la cale o mega conspiratie de proportii. Hai sa fim seriosi! Hai sa gandim un pic si cu capul nostru si sa nu ne mai lasam manipulati doar de dragul de a fi in trend cu mentalitatea contra. Si daca vi se pare ca ceea ce am scris mai sus despre cum arata zona asta si credeti ca fotografiile-s trucate, rapiti-va jumatate de ora din timpul vostru si dati o raita sa vedeti cu singuri cum arata terenul de langa Secerei.

4 Comments

  1. Serban

    iunie 14, 2017 at 4:22 pm

    Sa ……,pe toți politruci,parcare, betoane,nu au viziune,aqua parc,cu parcare subterană și pomi plantate nu puteau aproba…,de strigau afacerilor altor grupuri de interese…,până ajungem la nivelul orașului Munchen,mai avem 100 de ani….,

  2. ana

    iunie 14, 2017 at 5:16 pm

    hm, pai poate a fost lasata dinandins zona in paragina. sa aiba justificare pentru construirea a ceva. eu as prefera sa fie amenajata frumos, in loc sa fie construit ceva. nu e ca si cum am avea mult spatiu verde. si dupa ce nu avem il si reducem. solutia e sa descurajezi circulatul cu masinile personale, nu sa+l incurajezi construind noi facilitati pentru soferi. asa ii incurajezi sa+si pastreze obiceiurile. asa s-a procedat in marile orase europene. dar na, mai bine sa scriem la comanda, fara sa analizam un pic. sa traiasca prea cuvioasa

  3. Marius

    iunie 14, 2017 at 5:56 pm

    A fost lasat in paragina intentionat. Ce atractii ati vrea sa vedeti pe un teren viran ? Ziceti mersi de delta vacaresti, fara Nicusor Dan acum era complex imobiliar si ne sufocam si mai tare.
    Sa faca o parcare supraetajata cu cateva sute de locuri iar restul sa fie transformat in spatiu verde.

    • administrator

      iunie 15, 2017 at 12:24 am

      A fost lasat in paragina de aproape 40 de ani? Proiectul unei parcari cam de atunci dateaza. Dar este istorie, intr-adevar, si nu toti avem acces la ea.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

nine + 18 =